header image
Meniu
Prima Pagina
Ghiduri
Legi
Retete culinare
Home
Login Form
Username

Password

Remember me
Password Reminder
No account yet? Create one
Syndicate
Prima Pagina arrow ZIDARIE arrow BCA si BCU
BCA si BCU PDF Print E-mail
Written by Administrator   
Sep 03, 2006 at 01:24 AM

Betonul celular autoclavizat - BCA - este un material cu structura poroasa, obtinut dintr-un amestec de nisip, ciment, var, ghips, apa si generator de gaze. BCA este supus unui tratament termic in autoclava, la presiune si temperatura ridicata.
BCA de zidarie se utilizeaza la realizarea de pereti portanti ai cladirilor cu numar redus de niveluri, precum si pereti exteriori neportanti pentru constructii civile si industriale inalte.

 

Betonul celular usor (BCU) este un material de constructii poros, foarte usor, cu o izolatie termica deosebit de buna, similar BCA-ului. Se obtine prin amestecarea in betoniera a unui mortar (format din nisip, ciment si apa) cu o cantitate de spuma ionizata. Rezultatul este un beton celular fluid (spumo-beton fluid) care se toarna in forme, iar dupa cca 12-24 de ore, prin decofrare se obtin caramizile (blocurile de zidarie) necesare constructiei.
BCU se utilizeaza la realizarea peretilor exteriori si interiori neportanti, pentru orice tip de constructii civile sau industriale. Peretii pot fi realizati prin turnare directa in cofraj (monolit) sau din caramizi (blocuri de zidarie). BCU este ecologic, este mai bun izolator termic decât BCA, nu are influente negative asupra mediului, nu este radioactiv, nu prezinta combustivitate.

Argumente pro BCA

Zidurile construite cu BCA asigura termoizolatia necesara, nemaifiind nevoie de materiale suplimentare; zidaria se executa rapid; dimensiunile unei bucati de BCA echivaleaza cu 10 caramizi standard; BCA este material productiv; fiind masiv, dar usor poate fi pus in opera cu consum redus de manopera si mortar; este ignifug; este ecologic; nu este toxic; produsele din BCA au caracteristici fono-absorbante deosebite; permite realizarea de finisaje variate; produsele din BCA au absorbtie redusa de apa si prezinta o rezistenta ridicata la cicluri succesive inghet-dezghet; operatii ulterioare ca taierea, gaurirea, frezarea, realizarea instalatiilor ingropate in zid se realizeaza cu usurinta si ieftin, fara ca blocul sa fie spart; având coeficient de conductivitate termica mic, pierderea de caldura din interiorul cladirilor catre exterior este redusa; asigura un climat placut si maximum de confort prin eliminarea riscului aparitiei condensului; sunt racoroase vara si calduroase iarna.

Argumente pro BCU

Introducerea in domeniul constructiilor a betonului celular usor neautoclavizat atât sub forma blocurilor de zidarie, cât si sub forma de pereti monolit sau sape de izolatie autonivelante ofera numeroase avantaje tehnice si economice: cost de productie redus, manopera redusa; calitatile termotehnice, deci consum redus de combustibil la incalzirea spatiului; economie la materialele de finisaj si simplificarea operatiilor de finisaj; densitatea redusa, structura omogena; coeficient de transfer termic identic cu cel al BCA sau mai bun, in functie de densitate.
De notat ca betonul celular usor poate fi turnat si direct in cofraj, pentru realizarea peretilor monolit. Aceasta varianta este avantajoasa prin faptul ca elimina costurile de manopera pentru o multime de operatiuni obligatorii la realizarea unei constructii: zidire, tencuire, pozarea instalatiilor sanitare si electrice, dulgherie.

Boltari din beton

Acestia pot fi utilizati in constructii de locuinte si anexe, spatii industriale si comerciale, asigurând o calitate exceptionala din punctul de vedere al rezistentei, izolarii (termice, fonice), in conditii de maxima eficienta si economie in montaj, materii prime si materiale, timp si bani investiti.
Avantajele folosirii boltarilor: dau o foarte buna rezistenta mecanica in constructie datorita fabricarii lor prin vibratie si o presare puternica; secretul este dat de proportia foarte mica de apa folosita, ciment superior si de nisipul curat de origine granitica, boltarii având fetele drepte si perpendiculare; rezistenta mecanica a boltarilor permite ridicarea constructiei pe lungimi mari fara stâlpi; asigura o buna incrucisare, putându-se taia in sferturi sau jumatati, fara pierderi la spargere (taiere).
Cum se monteaza boltarii? Se asambleaza cu mortar in strat de 1,5-2 cm, dozat in proportie de o parte de ciment la patru parti de nisip, fara var; in momentul construirii, in perioadele cu temperatura ridicata, este recomandat sa umeziti suprafata de montaj si sa puneti suficient mortar pe partea de separatie a boltarului.

Betonul armat cu fibre

Polls
Este oare binevenit un astfel de site?
  
Cine este Online
We have 3 guests online