header image
Meniu
Prima Pagina
Ghiduri
Legi
Retete culinare
Home
Login Form
Username

Password

Remember me
Password Reminder
No account yet? Create one
Syndicate
Prima Pagina arrow Legi Promulgate arrow Acte necesare pentru conectarea la Electrica
Acte necesare pentru conectarea la Electrica PDF Print E-mail
Written by Administrator   
Dec 06, 2009 at 07:27 PM

ACTE NECESARE PENTRU OBTINEREA AVIZULUI TEHNIC DE RACORDARE

LA RETELE ELECTRICE CU BRANSAMENT MONOFAZAT SAU TRIFAZAT

    * Cerere tip - se obtine de la biroul de avize sau relatii cu publicul
    * Autorizatia de construire
    * Certificat de Urbanism
    * Aviz de amplasament eliberat anterior
    * Plan de situatie cu amplasamentul constructiei
    * Plan de incadrare in zona
    * Act de proprietate pentru teren
    * Copie carte de identitate
    * Dosar cu sina
    * Copie chitanta plata pentru obtinere aviz tehnic de racordare.

NOTA:
1. Taxa pentru avizul de amplasament este in jur de 75 lei (martie 2009)
2. Termenul de emitere este de 30 zile calendaristice , insa la urgenta se poate obtine in 15 zile.
3. Pentru urgenta se plateste 50% in plus.
4. Toate documentele se depun in copie xerox
5. Planul de situatie si planul de incadrare in zona se depun in doua exemplare.
6. Pe cererea tip trebuie trecut : tip de bransament TRIFAZIC sau MONOFAZIC, putere instalata, putere absorbita si o lista cu consumatorii si puterea lor
7. Pentru bransamente monofazice puterea instalata in mediul rural 6-7 kw si puterea absorbita 5-6 kw.
8. Pentru bransamente trifazate puterea instalata in mediul rural maxim 10kw si absorbita 9-9,5 kw
9. Daca se cer puteri mai mari decat valorile uzuale de mai sus si retelele rurale nu pot asigura aceste puteri din punctele cele mai apropiate de amplasament (de exemplu stalpul existent de la coltul parcelei), atunci nu se va elibera avizul de racordare ci se va face mai intai un studiu de solutie, apoi un proiect si abia dupa aceea va fi eliberat avizul de racordare.
10. Este bine de evitat sa se ceara puteri mari in cererea pentru emiterea avizului de racordare (peste 10kw) pentru ca studiul de solutie si proiectul costa foarte mult (mii de lei) si mai ales pentru ca dureaza enorm pana se intocmesc si se finalizeaza.

11. De foarte multe ori, solutia data prin studiul intocmit consta in proiectarea unei retele noi, de la postul de transformare pana la punctul de realizare a bransamentului, cu lungimi de sute de metri, iar realizarea acestor retele ajung sa coste zeci de mii le lei, ceea ce s-ar putea sa va determine ulterior, sa renuntati la executia lor, insa pierdeti banii ca sa intocmiti studiul de solutie si eventual si proiectul tehnic.

De exemplu: daca ati cumparat o parcela de teren intr-un sat, si aveti un stalp chiar la limita proprietatii, care va poate asigura 8-10 kw pentru un bransament trizafic, insa doriti o centrala termica electrica, care consuma intre 15-20Kw si cereti o putere instalata de 28 KW pe un bransament trifazic, atunci solutia studiului va fi realizarea unei retele noi paralela, cu cea existenta, de la postul de transformare din satul respectiv si pana la terenul dvs, si apoi realizarea bransamentului trifazic. Daca acest traseu are, sa presupunem, 350-400 de metri, atunci executia lui- cu tot ce inseamna stalpi si cabluri, poate depasi 30.000 ron.Pentru puteri mai mari de 30kw aveti nevoie suplimentar si de un post de transformare propriu, care poate inseamna inca 15.000 ron. Asa incat toata lucrarea poate depasi 50.000 ron, fiind destul de costisitoare si in acest caz probabil nerentabila.

Deci atentie mare cand solicitati tipul de bransament monofazic sau trifazic si ce putere instalata si simultan absorbita solicitati. Este bine sa nu depasiti 10KW, ca sa evitati studiile de solutie si proiectele costisitoare.

Dealtfel, in momentul de fata nici companiile de electricitate nu incurajeaza cererile de puteri mari, in mediul rural, pentru ca nu exista conditii tehnice .

Desigur, solutia de incalzire cu o centrala termica electrica este cea mai moderna, fiabila, randamentul la centralele electrice fiind foarte apropiat de 1oo%, sunt ecologice, solutia este cea mai... si cea mai... insa retelele electrice existente in Romania, mai ales cele din mediul rural, nu au fost proiectate si realizate pentru utilizarea de centrale electrice cu consumuri mari, si nu pot asigura astfel de puteri in momentul de fata, fiind necesara modernizarea la scara mare cu costuri importante.

12. Preturi informative: taxa racordare bransament monofazat putere instalata 6-7 KW, cu lungime medie pana la 20-30ml, cu un stalp intermediar la limita proprietatii : 2100 lei. Taxa de racordare bransament trifazat , putere instalata maxim 10KW, lungime 20-30 ml, cu un stalp intermediar la limita proprietatii: 3000 lei. Taxa de racordare include toate lucrarile necesare si toate aparatele electrice necesare : stalp beton tip SE4, montare stalp, procurare si montare BMPT complet echipat, procurare si montare contor electric, verificari si probe, inclusiv taxa de punere sub tensiune. Adica toate cheltuielile.
Atentie: pretul trecut in avizul de racordare este un pret mediu actualizat pe baza de indici de pret, nu este pretul final al lucrarii. Acest pret este orientativ si de regula din actualizarea pe baza de indici rezulta un pret ceva mai mare decat cel real. Lucrarile nu vor fi executate de compania de electricitate, ci de catre o firma privata atestata si agreata de companie, pentru executia lucrarilor de instalatii electrice. Odata cu avizul de racordare veti primi si o lista cu firmele agreate din care trebuie sa va alegeti o firma. Firma aleasa de dvs. va primi banii de la compania de electricitate, dupa ce dvs platiti taxa de racordare si se realizeaza montarea contorului si punerea sub tensiune. Taxa de racordare nu se plateste la firma agreata, ci la compania de electricitate cu care incheiati contractul de furnizare.

13. Cum se deruleaza totul: solicitati aviz de amplasament, Obtineti avizul de amplasament, solicitati autorizatia de construire, obtineti autorizatia de construire, Solicitati aviz de racordare, obtineti aviz de racordare si o lista cu firmele atestate pentru executia bransamentului si a lucrarilor de instalatii electrice, va alegeti din lista o firma atestata si agreata si negociati pretul lucrarii, incheiati cu firma aleasa o conventie (incredintare) care se depune la compania de electricitate spre aprobare, se obtine aprobarea incredintarii executiei lucrarilor de catre firma agreata, se executa lucrarile, se plateste taxa de racordare specificata in avizul tehnic de racordare la compania de electricitate, se incheie un contract de furnizare cu compania de electricitate, se realizeaza in sfarsit verificarea lucrarilor executate de firma atestata si daca totul este in regula, montarea contorului si punerea sub tensiune de catre angajatii companiei de electricitate - adica "deschiderea" in termeni populari!! Dupa aceasta firma agreata care a executat lucrarile, isi primeste banii (din taxa de racordare platita de dvs. la compania de electricitate).

14. Pentru toti pasii acestia trebuie nervi de otel, parcurgerea tuturor etapelor poate insemna 2-3 luni de zile de consum nervos si alergatura. Asta daca nu vreti puteri instalate mari, studiu de solutie si proiecte... in caz contrar situatia se complica si mai tare.
15. Unele firme atestate va vor cere un pret mult mai mare decat cel trecut in avizul de racordare. Nu va grabiti, cereti si alte oferte. Lista de firme este lunga, aveti de unde alege. Comparati mai multe oferte. Motivarea lor este ca pretul taxei din aviz este calculat pe baza de indici si n-ar fi corect, insa in realitate pretul taxei este calculat asa incat sa fie acoperitor in majoritatea cazurilor, de fapt este cu circa 5-10% mai mare, dar firmele de instalatii pretind bani in plus pe diverse motive. Nereale. Taxa cuprinde si materialele si manopera si contorul electric si absolut totul, inclusiv verificarile si punerea sub tensiune. Doar daca pe langa lucrarile de bransament, doriti ca firma sa execute si instalatia electrica interioara, in casa, atunci aceste lucrari nu sunt cuprinse in taxa de racordare si trebuie sa negociati cu firma o suma in plus, peste taxa de racordare, suma pe care o veti plati direct la firma de instalatii.

Last Updated ( Dec 06, 2009 at 11:37 AM )

Mic dic?ionar al betonului:

Polls
Este oare binevenit un astfel de site?
  
Cine este Online
We have 5 guests online