|
In lucrarile de dulgherie se utilizeaza urmatoarele categorii de materiale:
- materiale lemnoase, acestea au ponderea cea mai mare, utilizându-se urmatoarele sortimente: lemn rotund, cherestea (lemn ecarisat), parche: scânduri rindeluite si profilate, furnire, produse stratificate (placaj, panel, plac celulare etc.), semifabricate superioare din lemn (P.A.L. si P.F.L.);
- metale, ca otelul pentru accesorii, otelul special folosit la fabricarea sculelor, tabla etc.;
- alte materiale, ca materialele pentru incleieri (adezivi) si materialele pentru finisare (lacuri, vopsele etc.).
2.1. Materialele lemnoase
Materialele lemnoase au o larga utilizare in executarea lucrarilor de constructii, datorita faptului ca ofera o serie de avantaje in comparatie cu alte materiale, si anume: elasticitate mare; greutate mica; prelucrare, asamblare si manipulare usoare. Nu sunt de neglijat, insa, nici dezavantajele rezistentele neuniforme; pericolul de incendii si durabilitatea redusa fata de a altor materiale. Acestea implica efectuarea unor operatii supi -mentare (impregnarea cu diferite substante ignifuge, hidrofuge sau de prezervare a lemnului).
2.1.1. Studiul lemnului
Lemnul este produsul unor plante - arbori, arbusti, subarbusti, liane
lemnoase. Cel mai valoros lemn se gaseste in trunchiul arborilor. Din punctul
de vedere al lemnului, plantele lemnoase se impart in doua subincrengaturi:
rasinoase sau conifere (brad, molid, pin, duglas, larice etc.) si foioase (fag.
stejar, tei, paltin, ulm, frasin, nuc, carpen, plop etc.).
In constructii, cea mai larga utilizare o are lemnul de rasinoase. care are urmatoarele caracteristici: structura simpla si uniforma; durabilitate ridicata; proprietati fizico-mecanice bune. Deoarece rasinoasele sunt importante si pentru alte domenii (fabricarea mobilei, fabricarea instrumen-telor muzicale etc.) si uneori e mai rentabila folosirea lor acolo, se utilizeaza din ce in ce mai mult si lemnul de foioase.
Fig. 2 Elementele anatomice ale lemnului: A - sectiunea transversala; 6 - sectiunea radiala (1.1 - coaja moarta; 1.2 - coaja vie sau libera; C- sectiunea tangentiala (7 -coaja (scoarta); 2 - cambiu; 3 - maduva; 4 - raze medulare secundare; 5 - raze medulare principale; 6 - inele anuale: 7 - alburn; 8 - duramen).
Lemnul este un material neomogen si foarte complex, alcatuit dintr-un numar mare de celule vegetale, numite si elemente anatomice, care sunt foarte variate. Acestea difera prin: functiile din timpul vietii arborelui. forma si dimensiuni, pozitia in arbore si cantitatea sau numarul lor. O mare parte din celule mor inca din timpul vietii arborelui, având doar rol de rezistenta in componenta acestuia.
2.1.1.1. Structura macroscopica a lemnului.
Modul de grupare a elementelor anatomice observabile cu ochiul liber se numeste structura macroscopica. Este importanta cunoasterea ei deoarece, in functie de aspectul acesteia, se pot identifica diversele specii de lemn. Ea este diferita in functie de specie, iar in cadrul aceleiasi specii difera in functie de pozitia din arbore si planul de sectionare a arborelui. Arborele se poate sectiona dupa trei planuri (fig.2), realizându-se sectiuni transversale, sectiuni radiale si sectiuni tangentiale.
Maduva este formata din tesut moale, situat in centrul cilindrului lemnos.
Albumul este situat in imediata apropiere a cojii, iar prin el circula seva. Lemnul din alburn este mai putin rezistent si putrezeste. Prin urmare, in cazul lemnului pentru constructii, de obicei el se inlatura prin cioplire.
Lemnul matur este situat in zona centrala a trunchiului si este format din celule moarte Acesta este un lemn cu calitati superioare fata de cele ale lemnului din album si rezista mai bine la putrezire, in cazul in care culoarea lemnului matur este mai inchisa decât a lemnului din album, el poarta denumirea de duramen. Ca specii de rasinoase cu duramen, se pot mentiona pinul negru, pinul strob, laricele, tisa, duglasul, iar ca specii de foioase stejarul, nucul, ulmul, frasinul, salcâmul, salcia, ciresul, plopul negru si plopul alb. Dintre speciile de rasinoase fara duramen fac parte molidul si bradul, iar dintre cele de foioase - fagul, paltinul, carpenul, teiul, plopul tremurator, mesteacanul, aninul jugastru.
Inelele anuale reprezinta cantitatea de lemn formata intr-o perioada vegetativa (un an). Inelul anual are doua zone -• lemnul timpuriu (de primavara) si lemnul târziu (de toamna) - care se deosebesc atât ca aspect, cât si ca densitate si rezistenta. Prin numararea inelelor anuale se poate determina vârsta arborelui.
Razele medulare sunt formate din celule in care se depoziteaza substante hranitoare. Ele dau aspect frumos lemnului, mai ales in sectiunea radiala. Razele medulare se mai numesc si „lenticele" (la fag) sau „oglinzi" (la stejar, paltin etc.).
Porii sunt prezenti doar la lemnul de foioase, in sectiunea transversala au aspectul unor orificii, iar in sectiunea tangentiala se prezinta sub forma de zgârieturi de diferite dimensiuni.
Cambiul este format din celule care asigura cresterea in grosime a cilindrului lemnos, in fiecare an se formeaza un tesut de coaja vie (liber) spre exterior si un inel anual spre interior. Cambiul este situat sub coaja si se observa usor, imediat dupa indepartarea acesteia, având aspect lipicios.
Coaja (sau scoarta) are doua componente: coaja vie si coaja moarta. Ea constituie invelisul protector al arborelui.
2.1.1.2. Defectele lemnului
Foarte des, lemnul prezinta defecte care limiteaza posibilitatile de utilizare in constructii. Unele defecte micsoreaza rezistenta lemnului, altele influenteaza negativ aspectul lui. Din aceste motive, defectele lemnului trebuie cunoscute de catre dulgher. Ele nu pot fi evitate in totalitate, la intrebuintarea lemnului fiind admise o parte din ele (limitându-se, insa, numarul lor). Principalele defecte ale lemnului sunt urmatoarele: defecte de forma a trunchiului; defecte de structura; noduri; crapaturi; gauri si galerii de insecte; coloratii anormale si alteratii.
Fig. 3. Tipuri de curburi ale trunchiului:
a - curbura simpla intr-un singur plan;
b -curbura multipla intr-un singur plan;
c - curbura in planuri diferite.
Defecte de forma ale trunchiului sunt: curbura, insabierea, conicitatea anormala, labartarea trunchiului, ovalitatea, canelura, infurcirea.
Curbura este devierea curba a axei trunchiului de pe linia dreapta si poate fi de mai multe tipuri (fig.3). Prezenta curburii duce la scaderea rezistentei lemnului rotund folosit la constructii, mai ales când el este solicitat la compresiune. Datorita faptului ca fibrele lemnului nu sunt paralele cu axa pieselor debitate din busteni cu acest defect, piesele respective se crapa si se deformeaza mai usor in timpul uscarii. Marimea curburii se exprima prin raportul dintre sageata maxima s si lungimea portiunii curbate /, in cm/m sau procente.
<--- Fig. 4. insabierea trunchiului
Fig 5. Labartarea trunchiului --->
insabierea trunchiului (fig.4) apare la arborii care cresc pe pante mari si este, de fapt, o curba situata intr-un plan. Ea ia nastere in partea inferioara a trunchiului, insabierea apare foarte des la pin.
Conicitatea anormala consta in diferenta prea nare dintre diametrele de la baza si vârful unui bustean Se calculeaza cu formula
C = D - d / L
in care: D este diametrul bazei busteanului, m m; d - diametrul vanului, i cm; L - lungimea busteanului, in m.
Fig. 6. Ovalitatea. Fig. 7. Canelura.
Conicitatea se considera defect numai daca C > 1 cm/m. Ea micsoreaza calitatea sortimentelor obtinute din bustenii afectati (apare defectul de fibra inclinata).
Labartarea trunchiului (fig. 5) consta in ingrosarea pronuntata a bazei trunchiului. Lemnul din aceasta zona prezinta fibra inclinata. Defectul se masoara prin diferenta dintre diametrul de la baza trunchiului O si diametrul d masurat la inaltimea de un metru.
Ovalitatea (fig. 6} se considera defect doar când este pronuntata. Inelele anuale au latimi diferite si, deci. comportarea lemnului este diferita in cazul utilizarilor practice. Ovalitatea se masoara prin diferenta dintre lungimile axelor sectiunii transversale (D - d), impartita la marimea axei mari D, rezultatul exprimându-se in procente.
Canelura (fig. 7} consta in valunrea suprafetei trunchiului si apare mai ales la carpen. Piesele debitate din bustenii cu caneluri prezinta fibra inclinata.
infurcirea trunchiului (fig. 8) apare atunci când trunchiul se ramifica in doua sau mai multe parti. Ea se exprima prin distantele, in metri, de la capatul gros al trunchiului pâna la locul infurcirii. Lemnu! din aceasta zona are structura neregulata, inimi concrescute si coaja infundata.
Defectele de structura ale lemnului sunt: neregularitatea latimii inelelor anuale; fibra creata; fibra incâlcita, fibra inclinata; lemnul de compresiune; excentricitatea; inima concrescuta si coaja infundata. Aceste defecte sunt vizibile, de obicei, dupa debitarea bustenilor.
Fig. 8. infurcirea trunchiului.
Lemnul de compresiune (fig. 9) apare in special la rasinoase si consta in ingrosarea puternica a lemnului târziu din inelele anuale, care primeste o culoare rosie-bruna inchisa. Arborii cu acest defect au forma ovala, cu inima excentrica. Structura, compozitia chimica si proprietatile lemnului de compresiune difera mult de cele ale lemnului normal, iar piesele confectionate din acest lemn se deformeaza puternic si uneori crapa dupa uscare.
Neregularitatea inelelor anuale, in acest caz, inelele anuale au latimi diferite. Cu cât nereguiaritatea inelelor anuale e mai accentuata, cu atât lemnul e mai neomogen si se comporta diferit.
Fibra creata (fig. 10) apare mai des la foioase (paltin, frasin etc.) si consta in devierea elementelor anatomice dupa linii ondulate. Aceasta particularitate se considera defect doar pentru ca este o abatere de la cresterea normala, dreapta, in timp ce unele proprietati mecanice sunt mai bune. Paltinul cret este chiar foarte cautat pentru furnire estetice si fabricarea instrumentelor muzicale.
Fibra inclinata (fig. 11). in acest caz, fibrele si inelele anuale sunt deviate de la axa longitudinala a arborelui. Acest defect se masoara prin raportul dintre devierea fibrelor de la o linie paralela cu axa piesei, h, si lungimea de referinta considerata, /. fiind exprimat in mm. Fibra inclinata apare in cazul bustenilor cu curbura, fnsabiere, labartare, conicitate sau in cazul taierii pieselor din lemn fara defecte, dar dupa un plan inclinat fata de directia fibrerlor. Acest defect micsoreaza rezistentele mecanice ale lemnului si ingreuneaza prelucrarea lui. suprafetele fiind mai aspre si mai greu de finisat.
Fig. 9. Lemn de compresiune.
Fig. 12. Fibra rasucita.
Fig. 12. Fibra rasucita. Fig. 10. Fibra creata.
Fibra rasucita (fig. 12) consta in devierea elicoidala a fibrelor lemnului in jurul axei trunchiului si se recunoaste usor dupa crapaturile care insotesc acest defect. Lemnul cu fibra rasucita este de calitate inferioara, se despica si se prelucreaza greu, iar piesele se deformeaza puternic.
Fig. 13. Excentricitatea. Fig. 14. Coaja infundata. Fig 15. Inima concrescuta.
Fibra incâlcita apare in general la foioase (anin, mesteacan, cires, nuc etc.) si consta in devierea locala a fibrelor. Fibra incâlcita este prezenta mai ales in portiuni cu umflaturi pe trunchi. Zonele de lemn cu acest defect se prelucreaza greu, rezultând suprafete aspre chiar si dupa rindeluire, si se finiseaza greu.
Excentricitatea (fig. 73) consta in devierea laterala a maduvei fata de axa trunchiului. Acest defect este insotit de ovalitatea si neregularitatea latimii inelelor anuale. Lemnul cu acest defect are rezistenta scazuta, se deformeaza si crapa mai usor.
Coaja infundata (fig. 14) desemneaza situatia in care coaja patrunde in cilindrul lemnos.
Inima concrescuta (fig. 15) apare in cazul cresterii impreuna a doua sau mai multe tulpini (trunchiul are o forma ovala neregulata). La arborii dezvoltati normal, inima concrescuta apare in zona de infurcire a tulpinii si e insotita foarte des de coaja infundata. Lemnul cu acest defect este neomogen, se deformeaza puternic si se prelucreaza greu.
Nodurile sunt cele mai raspândite defecte si apar pe trunchiul oricaruii arbore, fiind resturi de craci inglobate in masa lemnului. Nodurile sunt considerate defecte deoarece lemnul lor are proprietati diferite si duritate de trei ori mai mare decât a lemnului din jur, iar in apropierea lor fibrele sunt deviate. Din acest motiv, nodurile creeaza dificultati la prelucrare iar rezistentele lor mecanice sunt scazute. Rasinoasele au mai multe noduri decât foioasele, dar mai mici. Arborii din padure au noduri mai putine si mai mici decât cei crescuti izolat. Dupa gradul de aderenta la lemnul din jur, exista urmatoarele tipuri de noduri (fig. 16): noduri concrescute, noduri partial concrescute, noduri cazatoare (nu sunt legate de masa lemnoasa).
Dupa gradul de sanatate, se deosebesc: noduri sanatoase, noduri vicioase (partial putrezite), noduri putrede, noduri negre, noduri crapate.
Dupa forma lor se disting: noduri rotunde, noduri ovale, noduri alungite. Dupa pozitia lor in piesa, acestea se impart in: noduri pe fata, noduri pe cant, noduri pe muchie, noduri longitudinale, noduri transversale, noduri strapungatoare si noduri nestrapungatoare.
Dupa gruparea lor pe piesa, se intâlnesc: noduri izolate, noduri duble („noduri mustata") si noduri grupate („in cuib").
Fig. 16. Aderenta nodurilor: a - nod concrescut; b - nod cazator.
Crapaturile pot aparea la arborii in picioare sau !a arborii doborâti. Principalele crapaturi care apar la arborii in picioare sunt: gelivura, care apare mai des la foioase datorita ge-rului si poate fi inchisa sau deschisa (fig. 17,a); rulura (fig. 17,6), care consta in desprinderea tesutului lemnos dupa limita inelului anual, pe o anumita lungime, si apare mai des la molid, brad, castan, ulm. Ea poate fi partiala sau completa.
Gaurile si galeriile de insecte. Datorita faptului ca lemnul este un material organic, el constituie hrana sau adapost pentru insecte (gândaci, viespi, furnici, larve de fluturi) numite insecte xilofage. Acestea produc galerii de diferite forme si dimensiuni, micsorând rezistenta lemnului. Galeriile pot aparea la arborii in picioare, la lemnul umed doborât si la lemnul uscat din constructii sau mobilier.
Coloratiile anormale si alteratiile sunt datorate bacteriilor sau ciupercilor.
Fig. 17. Crapaturi care apar la arbori;
a - gelivura () - deschisa: 2 - inchisa); b - rulura
(1 - partiala; 2 - completa): D - diametrul trunchiului:
d - diametrul rulurii.
Coloratiile anormale sunt provocate de bacterii sau ciuperci si pot cuprinde intreaga masa a lemnului sau doar anumite zone. Lemnul cu acest defect nu prezinta modificari importante in ceea ce priveste rezistenta, modificându-se doar aspectul lui. Dintre coloratiile anormale mentionam: albastreala (apare mai ales vara, in albumul rasinoaselor si mai ales la pin, dar si la unele foioase albe - plansa I); duramenul fals (apare la speciile fara duramen, mai ales la fag - plansa II); incinderea (apare sub forma de pete sau benzi) si lunura (consta in aparitia unui inel anual cu proprietatile si culoarea albumului in zona duramenului, provocând neomogenitatea acestuia - plansa III).
Alteratiile sunt cauzate de ciupercile xilofage, iar aparitia lor duce la schimbarea culorii si proprietatilor lemnului. Cele mai raspândite alteratii sunt:
- rascoacerea (fig.18), care apare mai ales vara, la foioasele afectate de incindere; lemnul cu acest defect are aspectul marmorat (zone albicioase delimitate de linii negricioase), prezinta un inceput de putregai;
- putregaiul, care apare tot datorita ciupercilor xilofage, dar in lemn au loc modificari insemnate ale culorii, structurii si proprietatilor fizico-mecanice, lemnul devenind sfarâmicios; exista putregai brun (ciupercile distrug celuloza din lemn) si putregai alb (ciupercile distrug lignina din lemn);
- mucegaiul apare la suprafata lemnului umed si neaerisit, sub forma de praf fin, verde-cenusiu.
Fig. 18. Rascoacerea.
2.1.1.3. Proprietatile lemnului.
Lemnul are proprietati foarte variate, care se pot clasifica in felul urmator: proprietati fizice (densitatea, umiditatea, umflarea si contragerea, culoarea, mirosul si textura); proprietati termice (conductivitatea, caldura specifica, difuzivitatea termica si puterea calorica); proprietati electrice si magnetice (rezistenta electrica); proprietati acustice (viteza de propagare a sunetelor, amortizarea sunetelor, absorbtia sonora sau fonica si rezonanta lemnului); proprietati mecanice (elasticitatea; plasticitatea; duritatea; rezistenta la tractiune, compresiune si incovoiere statica sau dinamica, forfecarea si despicarea); proprietati tehnologice (uzura, rezistenta la smulgerea cuielor si suruburilor, durabilitatea lemnului).
Proprietatile fizice ale lemnului sunt prezentate in continuare Densitatea lemnului este raportul dintre masa m si volumul aparent al lemnului Va (se numeste volum aparent deoarece lemnul are si goluri in structura sa). Densitatea este importanta atât pentru transport, cât si pentru utilizarea si prelucrarea lemnului. Deoarece densitatea este influentata mult de umiditatea lemnului, trebuie precizata, printr-un jndice, si umiditatea lemnului in momentul determinarii masei si volumului, in practica se folosec urmatoarele densitati:
- densitatea aparenta a lemnului absolut uscat r0; aceasta se foloseste pentru compararea densitatilor anumitor specii; speciile noastre au densitate aparenta cuprinsa intre 300 si 990 kg/m3;
- densitatea aparenta a lemnului la o umiditate oarecare ru ;
- densitatea conventionala rc, care arata cantitatea de masa lemnoasa absolut uscata pe care o contine un metru cub de lemn verde.
Aceste densitati se calculeaza cu formulele
in care: m0 este masa lemnului in stare absolut uscata (U - 0%), in kg; mu-masa lemnului la umiditatea U, in kg; Vu - volumul lemnului la umiditatea U, in m3; Vmax - volumul maxim al lemnului la umiditatea de saturatie a fibrei, in m3.
Umiditatea lemnului reprezinta cantitatea de apa pe care o contine lemnul si se simbolizeaza cu U. Umiditatea se poate masura cu aparatul electric prezentat in figura 19.
Fig. 19. Aparat electric pentru masurarea umiditatii iemnului:
1 - cablu de legatura la retea; 2 - intrerupator; 3 - galvanometru;
4 - potentiometru; 5 -- comutator; 6 - buton de grosime; 7 - buton cu ac
indicator, 8 - scala de umiditate; 9 - buton de masurare; 10 - electrozi;
11 - conductor de legatura.
in practica se folosesc urmatoarele umiditati:
- umiditatea absoluta
- umiditatea relativa, care se calculeaza cu formula:
In lemn, apa se poate gasi in peretii celulari; in acest caz, ea se numeste apa legata. Când toate golurile din peretii celulari sunt pline cu apa se atinge umiditatea de saturatie a fibrei (USf). Valoarea medie a acesteia este de circa 30% pentru lemnul din trunchi si difera de la specie la specie. Apa legata influenteaza toate proprietatile lemnului: prin cresterea ei de la 0% la Usf, lemnul se umfla si multe din valorile care caracterizeaza proprietatile lui scad.
Apa care se gaseste in golurile celulelor (lumen) si in spatiile libere dintre acestea se numeste apa libera. Aceasta apa se elimina mai usor din lemn si nu influenteaza proprietatile acestuia, in cazul in care toate golurile si spatiile celulare sunt pline cu apa, se atinge umiditatea maxima (Umax), numita si umiditatea de saturatie a lemnului (a nu se confunda cu umiditatea de saturatie a fibrei Usf).
Deoarece lemnul este un material higroscopic (are proprietatea de a absorbi apa din atmosfera, aceasta patrunzând in peretii celulari sub forma de apa legata), el isi modifica umiditatea absorbind sau cedând apa in functie de umiditatea relativa a aerului (£) si de temperatura (t], ajungând la umiditatea de echilibru higroscopic (L/e). Din aceasta cauza, este necesara eliminarea apei din lemn prin uscare (naturala sau artificiala) pâna la umiditatea corespunzatoare conditiilor de utilizare a lemnului respectiv.
in functie de umiditate, lemnul se poate clasifica astfel:
-lemn verde (U > 30%);
- lemn zvântat (U = 24-30%);
- lemn semiuscat (U = 18-24%);
- lemn uscat (U < 18%);
- lemn anhidru (U = 0%).
Valorile recomandate pentru umiditatea lemnului folosit la diferite produse sunt:
- obiecte de interior (mobila, parchet etc.)..........U = 8-12%;
- ferestre, usi exterioare......................................U- 10-13%;
-obiecte in aer liber............................................U= 12-15%;
- lemn in pivnita..................................................U= 19-20%.
Contragerea si umflarea lemnului. Datorita cresterii continutului de apa legata de la O la 30%, lemnul se umfla. Când continutul de apa legata scade intre aceste valori (30%-0%) lemnul se contrage, micsorându-si dimensiunile. Este important de retinut faptul ca proprietatea lemnului de a se umfla si contrage se manifesta doar in domeniul apei legate (apei higros-copice), deci pâna la atingerea umiditatii Usf. Peste aceasta limita, oricâta apa absoarbe sau cedeaza lemnul, nu se mai produc modificari ale dimensiunilor acestuia.
Contragerea si umflarea variaza in functie de zona de lemn din care provine piesa (fig. 20); din acest motiv, piesele de cherestea se vor deforma diferit prin uscare, in functie de pozitia lor in bustean. De asemenea, aceste proprietati se manifesta diferit de la o specie lemnoasa la alta; lemnul de foioase se contrage si se umfla, in general, mai mult decât cel de rasinoase, iar centru aceleasi specii, contragerea si umflarea cresc odata cu cresterea densi-tatii aparente si a proportiei de lemn târziu, in tabelul 1 sunt cuprinse valon ale contragerii pieselor la câteva specii.
Fig. 20. Deformarea pieselor provenite din diferite zone ale busteanului.
Valorile contragerii pieselor la diferite specii
Contragerea si umflarea se mai numesc, in practica, si „jocul lemnului", constituind unul din cele mai mari dezavantaje ale lemnului folosit in constructii, fabricarea mobilei etc.
Culoarea lemnului variaza in functie de specie, de la alb la negru Ea ne poate da indicatii si asupra gradului de sanatate a lemnului Lemnul sanatos are culoarea distincta, uniforma si, daca e proaspat taiat, mai puternica. Prezenta petelor arata ca lemnul nu e sanatos (vezi coloratiile si alteratiile). in functie de culoare1 se poate face urmatoarea clasificare a lemnului:
- lemn alb-galbui........................molid, brad. paltin, jugastru, alburn de salcie alba etc;
- lemn alb-galbui-roz...............alburn de frasin si cer;
- lemn alb-galbui-roscat..........tei, par, alburn de ulm de munte;
- lemn aib-cenusiu..................carpen, plop tremurator, album de nuc;
- lemn galbui-brun...................duramen de pin negru;
- lemn brun deschis................ulm, frasin, duramen de castan;
- lemn brun galbui...................duramen de stejar, gorun;
- lemn brun-roz.......................duramen de duglas;
- lemn brun-rosietic..................tisa, duramen de larice, inima rosie la fag;
- lemn brun-verzui...................duramen de salcâm;
- lemn rosiatic-brun.................cires, plop alb, duramen de pin, platan;
- lemn cenusiu-albicios...........duramen de nuc si de plop negru;
- lemn verde-brun...................guiac etc.;
- lemn violet-rosiatic................palisandru (exotic);
- lemn negru...........................abanos (exotic).
Mirosul lemnului se datoreaza componentilor chimici secundari si volatili ai lemnului (rasini, substante tanante etc.). Mirosul este mai puternic la lemnul verde sau proaspat taiat. Unele specii au miros mai puternic, altele -foarte slab.
Textura lemnului reprezinta aspectul structurii lemnului si este determinata de marimea si modul de asezare a elementelor anatomice. Poate fi fina (uniforma), de exemplu la tisa, piop, mesteacan etc., sau grosiera (neuniforma), de exemplu la stejar, frasin, salcâm, ulm etc.
Proprietatile termice se refera la modul de comportare a lemnului fata de caldura.
Conductivitatea termica este proprietatea unui corp de a conduce caldura, in cazul lemnului, conductivitatea termica este influentata de densitate (conductivitatea se mareste odata cu cresterea acesteia, deci lemnul greu conduce mai bine caldura), de umiditate (conductivitatea creste direct proportional cu cresterea umiditatii) si de temperatura (la temperaturi mai ridicate, conductivitatea creste), in comparatie cu alte materiale, conductivitatea termica a lemnului este redusa. Datorita acestei proprietati, lemnul (mai ales cel usor) si materialele pe baza de lemn se pot folosi in constructii ca materiale de izolare termica.
Caldura specifica reprezinta cantitatea de caldura necesara pentru ridicarea temperaturii unui kilogram de lemn cu 1°C. Caldura specifica a lemnului este mult mai mare in raport cu a altor materiale. Deci, la o cantitate de caldura data, lemnul va atinge o temperatura mai mica decât alte materiale.
Difuzivitatea termica reprezinta viteza cu care lemnul isi ridica temperatura sub actiunea caldurii. Lemnul uscat se incalzeste mai repede decât lemnu! umed.
Puterea calorica reprezinta cantitatea de caldura degajata de un kilogram de lemn, in timpul arderii. Ea scade odata cu cresterea umiditatii.
Proprietatile electrice si magnetice ale lemnului sunt enumerate in continuare.
Rezistenta electrica este capacitatea lemnului de a se opune la trecerea curentului electric. Ea este influentata cel mai tare de umiditate, lemnul absolut uscat fiind bun izolator (are rezistenta electrica mare), iar emnul umed fiind bun conducator de electricitate (cu cresterea umiditatii, scade rezistenta electrica).
Rezistenta magnetica. Lemnul are proprietatea de a nu se magnetiza.
Proprietatile acustice ale lemnului vor fi enumerate mai jos.
Viteza de propagare a sunetului variaza foarte mult, chiar si in cadrul aceleiasi specii. Comparativ cu alte materiale, chiar cu densitati mai mari, lemnul conduce mult mai bine sunetul. Datorita acestei proprietati, lemnul este folosit la confectionarea instrumentelor muzicale.
Amortizarea sunetului este o proprietate foarte importanta la alegerea lemnului pentru instrumentele muzicale.
Absorbtia sonora este capacitatea lemnului de a absorbi o parte din energia sonora. Ea este mai buna la lemnul cu densitate mai mare, la lemnul cu suprafete neregulate sau la lemnul neomogen. De asemenea, absorbtia sonora creste odata cu cresterea grosimii materialului lemnos. Aceasta proprietate ofera posibilitatea folosirii materialelor lemnoase la captusirea salilor de concerte, spectacole, conferinte etc.
Izolarea sonora este capacitatea unui perete din lemn de a reduce intensitatea unui sunet care trece prin el. Lemnul masiv nu este bun izolator acustic. Celelalte materiale lemnoase ii sunt superioare din acest punct de vedere.
Rezonanta lemnului este capacitatea lemnului de a amplifica sunetele (datorita acestei proprietati, lemnul este foarte valoros pentru fabricarea instrumentelor muzicale).
Proprietatile mecanice sunt legate de capacitatea lemnului de a se opune fortelor exterioare care vor sa-l rupa, sa-i schimbe forma sau sa patrunda in masa lui. Proprietatile mecanice variaza in functie de multi factori si sunt prezentate in continuare.
Elasticitatea lemnului variaza de la specie la specie. Speciile cu elasticitate mai mare se folosesc in industria articolelor sportive, la fabricarea mânerelor de instrumente etc. (de exemplu frasinul, hicori si altele).
Plasticitatea lemnului este o proprietate care poate fi imbunatatita prin tratamente speciale de plastifiere, putându-se apoi confectiona piese cu forme curbe. Cel mai bun pentru curbare este fagul, apoi urmeaza ulmul, frasinul, stejarul. Lemnul tânar este mai usor de curbat.
ezistenta la tractiune reprezinta opunerea iemnului la forte care tind sa-i alungeasca. Cea mai buna rezistenta la tractiune o are lemnul de rasinoase, urmeaza apoi lemnul de foioase moi, iar cea mai slaba rezistenta la tractiune o are lemnul de foioase tari.
Rezistenta la compresiune este rezistenta lemnului la fortele care tind sa-l comprime, paralele sau perpendiculare pe fibre. Rezistenta la compresiune paralela cu fibrele este importanta pentru lemnul cu lungime mica si mijlocie (folosind la schele, la lemn de mina, la piloti de poduri etc.). Ea este mai slaba decât rezistenta la compresiunea perpendiculara pe fibre. Compresiunea perpendiculara pe fibre se intâlneste, in practica, la imbinarile din constructii. Dintre speciile cu rezistenta buna la compresiune mentionam (in ordine descrescatoare): carpenul, frasinul, fagul, stejarul, ulmul, laricele, bradul, molidul etc.
Rezistenta la incovoiere statica raspunde unei solicitari care apare des la lemnul folosit in constructii. Rezistenta la incovoierea statica este influentata de multi factori, dintre care defectele prezente in lemn au rol important. Câteva specii cu rezistenta buna la incovoiere sunt (in ordine descrescatoare): carpenul, fagul, frasinul, stejarul, duglasul, bradul, molidul etc
Rezistenta la incovoiere dinamica (la soc) se mai numeste si rezilienta. in acest caz, forta se aplica brusc. Speciile cu rezistenta buna la soc se mai numesc si tenace (reziliente). Dintre acestea mentionam: frasinul, molidul, bradul. Lemnul tenace se foloseste la elementele de constructii supuse la socuri si vibratii (avioane, articole sportive, cozi pentru unelte etc.). Lemnul cu rezistenta scazuta la soc se numeste fragii. Astfel de specii sunt rasinoasele, plopul, castanul.
Rezistenta la forfecare corespunde solicitarii la forfecare care apare in multe utilizari ale lemnului, mai ales in constructii. Aceasta rezistenta variaza mult in functie de planul de forfecare, specie, umiditate, temperatura, defecte etc.
Rezistenta la despicare este o proprietate caracteristica a unor materiale fibroase cum este si lemnul. Ea este importanta la asamblarea elementelor de constructie cu buloane, suruburi, cuie etc. Dintre toate caracteristicile mecanice ale lemnului, aceasta este cea mai buna.
Duritatea lemnului este proprietatea de a rezista la patrunderea in interiorul sau a unui material mai tare. in functie de aceasta proprietate, lemnele se pot clasifica in „tari" si „moi". Lemnul are duritatea maxima in sectiunea transversala.
Proprietatile tehnologice ale lemnului vor fi prezentate, pe scurt, in cele ce urmeaza.
Uzura lemnului este distrugerea acestuia datorita frecarii cu corpuri mai dure (strivire, macinare, desprindere), in constructii, lemnul e supus actiunii de uzura, mai ales in cazul confectionarii parchetelor, dusumelelor, scarilor etc. in functie de aceasta proprietate, lemnul se poate clasifica astfel: foarte rezistent (salcâm); rezistent (stejar, carpen, fag, nuc, frasin); putin rezistent (brad, paltin, ulm, salcie alba); foarte putin rezistent (molid, tei, plop).
|
DULGHERIE 
